4 lucruri - mai mult decat extrem de - nasoale pe 1ii ale lunii a 4-a

4 lucruri (mai mult decât extrem de!) nasoale pe 1îi ale lunii a 4-a:


[double-triple] Lost in mission {RIP – Picuţu’}

Alaltăieri, 1 aprilie, l-am pierdut pe Picuţă. La doar o săptămână după includerea lui într-o familie de găini (formată/ 25 martie), alături de 2 femele... Nu e o glumă de 1tâi! Am avut o zi horribilă!!!

Prima chestie nasoală a fost o încăierare între 2 dintre cocoşii din compartimentul „Rezerve”. Până să reuşesc să-i despart, cu grijă pentru ca, la rândul meu, să nu devin victimă colaterală, cei 2 recalcitranţi au reuşit să-şi umple crestele de sânge... Până acum n-am mai văzut atâta violenţă la cocoşii noştri de rasă comună, în toate cele câteva decenii ale mele de viaţă la ţară... habar n-am ce i-a apucat... de precizat e că cei 2 cocoşi împreună cu alţi 3 (total = 5!) s-au maturizat într-un compartiment ce includea şi 13 femele, trăind alături, împreună, în pace şi bunăstare. Cu toate că se mai şicanau reciproc în timpul „frecventării duduilor”, niciodată până acum nu s-au bătut. Culmea, i-a apucat combativitatea după ce au fost izolaţi (de cca. 2 săpt.) şi s-au obişnuit să doarmă cuibăriţi unul lângă altul, „ca porumbeii”...

În fine, după izolarea şi pacificarea bătăuşilor, am hrănit găinetul, including Picu & familia, pe care i-am lăsat mâncând. Îmi amintesc că Picuţă nu mi-a atras cu nimic atenţia. Ritualul vizitei la fam. Pic. a debutat ca de obicei cu verificarea cuibarului pt. ouă din compartimentul acelei fam.; nu au avut. Găinile arătau în formă. Picu tonic. După hrănire l-am lăsat ciugulind boabe de grâu împreună cu consoartele... şi mi-am văzut de alte treburi prin curte.
Revenit după cca. o oră (maximum o oră jumate), l-am găsit pe Picu pleoştit pe podeaua compartimentului. Am fost şocat să constat că murise. Deşi încă cald, începuse să intre-n redoare... E prima dată când văd murind fără preaviz o găină. Spre deosebire de alte pierderi găinăreşti, din august când l-am relocat, a fost sănătos tun şi plin de viaţă până în ultimul moment în care l-am văzut viu.
Habar n-am ce i-a provocat moartea subită. Dacă ar fi fost în compartimentul cu incăierarea anterioară, aş fi suspectat această întâmplare drept cauză. Picu însă a fost prea departe de eveniment, pt. ca măcar să fi aflat că s-a întâmplat.
De asemenea, dacă aş mai fi avut şi alte pierderi, aş fi crezut că era ceva în neregulă cu boabele de grâu. Nici înainte şi nici după, nicio găină sau porumbel hrănite similar nu au păţit nimic.
În fine... rămâne o necunoscută... iar nouă ne-a rămas să-l regretăm ca pe un animal de companie... ceea ce mă facă să conştientizez că sunt cu un pas şi mai aproape de a deveni vegan...

Cea de-a 3-a chestie nasoală de 1 april. a fost să pierd şi un puişor neînţărcat, al guţanilor pe care îi am în custodie. Şi în compartimentul lui pusesem hrană tot cu cca. o oră (maximum o oră jumate). Cum cei 2 puişori sunt destul de mărişori au început să iasă din cuib pt. a-şi urma părinţii târâş-grăpiş la ora mesei. Ambii păreau destul de vitali. Cereau mâncare. Se străduiau să fie hrăniţi... în fine... după întâmplarea cu Picu mi-am re-verificat toate orătăniile şi, la compartimentul celor 2 pui de guţan, am descoperit că în cuib doar unul mai era viu, dormind lângă fratele lui mort... cu guşa goală. Nu ştiu de ce a murit în etapa asta de viaţă. Cred că a fost neglijat de părinţi, care se pregătesc pt. o nouă pontă. De regulă, când mi-au mai murit pui de porumbel din cauză că nu au fost hrăniţi de părinţi, victima era mult mai mică decât fratele ei. Cei doi pui din acest cuib au avut însă mărimi comparabile, niciunul neluând un avans considerabil în dezvoltare, în defavoarea celuilalt... În plus, îi lăsasem umblând după adulţi pt. hrană... fără să bănuiesc că vreunul are probleme... Nu-mi explic cum de acel pui s-a epuizat în doar o oră, chiar nehrănit fiind...

În fine, colac peste pupăză, pt. ca să-mi închei seara în glorie, am constatat că 2 căţeluşe din „haita gardienilor” au reuşit să părăsească incinta. Una era afară, după gard, cerând permisie înăuntru. Cealaltă nu a mai apărut nici până astăzi. Habar n-am când le-a reuşit evadarea... cum s-a făcut de le-am scăpat... de ce nu s-a mai întors şi a 2-a...
Întrebări fără răspuns... am căutat-o până târziu pe toate coclaurile din împrejurimi... apoi a doua zi la prima oră... apoi la prânz... n-a apărut şi pace.

Ca, aşa mi-am petrecut debutul de lună a 4-a...


În imaginile de final de album, Marele Picu cel Bătrân în ultimele imagini cu el, făcute înainte de includerea la matca 2015 şi alcătuirea ultimei sale familii (25 martie 2015);

şi Albiţa/ Albuţa/ Albulla, Piggy, Scrofiţa/ Scrofilla – căţeluşa dispărută pe 1... în diverse etape de evoluţie.



[Din ciclul: <<glume „naşpa” ale Hazzardului>>], G-dot/... (3 april. 2015)
:(


PS: 5 aprilie 2015, Duminica Floriilor, dimineaţă (aproape) târzie... de după un final (oarecum) liniştit (pt. că, în întunericul ultimelor evenimente, fericit nu prea mai are cum...)...
Anul trecut pe vremea asta eram deja inspectând, în Piaţa Galaţiului, după porumbeii locului... ca interludiul de după periplul prin acele părţi şi festivalul care avea să înceapă pe faleza oraşului – unde mi-aş fi dorit şi azi, dar nu...

a. Cei doi cocoşi, fraţi tineri, sunt tot neconciliaţi, izolaţi... asta e... vedem... aşteptând din partea lor sentimente & atitudini, dacă nu fraterne, barem mai prietenoase...

b. În sfârşit ne-am făcut timp să-l îngropăm pe Pick (Cavalier King Picholas/ Picques le Bel <<du Grande-Barbe>>, asta ca să-i recunosc, postum, nobleţea) – ieri, 4 aprilie. L-am cântărit înainte de „ceremonie”. (Încă) mai avea 4 kg, fix, fără o (mini)liniuţă (care nu ştiu cât înseamnă). [Destul de mult, pt. cineva care nu a mai mâncat de aproape 4 zile... (spun asta) ca să depăşesc momentul într-o manieră cinică... cu care Picu cred că ar fi fost mai mult decât împăcat, de nu ar fi apreciat-o chiar, om de-ar fi fost...] Deşi eram tentat să îi păstrez învelişul cornos al pintenilor lui imenşi, am renunţat la idee, optând să-l ingrop în toată integritatea sa, lăsându-l eternităţii aşa cum a trăit, ca un Cavaler...
Picu merita asta, aşa cum merita şi un mormânt. E al doilea mormânt de la Locaţia „mea” II, primul acolo fiind mormântul lui Căţel, primul câine al Domnişoarei...
De la el (Picu), din pui, am păstrat 5 masculi bărboşi (including recalcitranţii), la care se adaugă 8 femele de toate felurile (simple, bărboase, moţate, golaşe, combinate), baza mătcii de anul ăsta.
Sper să-i sporesc, selectez, ameliorez & formez o linie Picu de Bărbene single comb.

c. Porumbeii sunt bine. Fratele puiului mort pe 1îi e încă in viaţă. Are un funduleţ de căpuşă şi guşiţa plină, habar n-am prin ce minune... Părinţi cred că-l neglijează şi, suplimentar, îi mai şi „articulează” câte un cioc peste cap... M-am gândit să-l separ şi hrănesc artificial... apoi m-am răzgândit, pt. că totuşi părea să aibă o stare generală bună... vedem!..
(Tot) ieri, 4 aprilie, am relocat în Noua (& Prima mea) Volieră primii porumbei – prima populare. 4 guţani, câţi mi-au mai rămas din puii lui Roşca-porumbelul (mai am un Roşca-cocoş). Păreau alerţi, curioşi, în formă... sper şi fericiţi!
În perioada următoare, pe măsură ce înţarcă din pui, îi voi muta şi pe restul guţanilor. Deocamdată atât, urmând (sper!!!) să mă decid anul ăsta ce porumbei voi creşte. Oricum, guţani cred că voi păstra mereu câteva perechi din linia asta – de sămânţă...

d. S-a-ntors Scrofiţa (Albă)/ Albuţa. Ieri, 04. 04... de fapt ăsta e motivul pt. care am tot amânat postarea. Speram să se întoarcă şi să completez textul cu o încheiere mai puţin dramatică... Eu nu am considerat-o nicio clipă pierdută, ci doar „under vacation”.
Pe cănd să luăm curba pe str. „mea”, îi spuneam drei L., ca-n fiecare din ultimele zile în locul ăla al parcursului spre locaţie, cum că precis vom găsi căţeluşa la poartă, aşteptându-ne, etc., etc. ... Ei bine, în timp ce eu turuiam scene şi scenarii, ea tocmai o vedea pe căţeluşă, căţărată cu lăbuţele din faţă, „dialogând” în oglindă cu căţeii dinăuntru, exact ca în povestea mea.
Prăfuită, cu urechile, cândva, într-o etapă a dezvoltării, erecte, acum devenite şi mai blege, fapt ce-i făcea o mutriţă de elf, se bucura spăşită de venirea noastră. Mi-am dat seama că i se portriveşte mai mult numele de Elfie (sau, de ce nu?, Elfiţa Roz...). Urechiuţele ei rozalii, de porcişor, nu-mi mai inspirau vechiul nume... Probabil că aşa-i voi zice de acum... până la noi escapade... (5 aprilie 2015 – dimineaţa)